Octava Rusaliilor (Cincizecimii)
Rusalii este Darul gratuit pe care Isus l-a promis și îl împlinește trimițându-L celor care sunt adunați împreună cu Preasfânta Maică.

Sfântul Vasile continuă:
„Din această împărtășire cu Duhul provine preștiința viitorului, pătrunderea tainelor, înțelegerea celor ascunse, împărțirea darurilor, viața supranaturală, petrecerea împreună cu îngerii; de aici provine acea bucurie care nu se va sfârși niciodată, de aici rămânerea în viața dumnezeiască, de aici asemănarea cu Dumnezeu, de aici, în sfârșit, cel mai presus lucru care se poate dori: ca omul să devină ca Dumnezeu”.
Iar noi, în această octavă a Rusaliilor, ne rugăm: (Extras din Acatist).
Vino, Duhul Tău cel Sfânt,
Doamne al puterilor cerești.
Deschide-ne mintea și curățește-ne, căci suntem nevrednici să lăudăm Sfântul Tău Nume.
Și lasă-ne să Te rugăm: Aliluia!
Duhule, forță transformatoare
Duhule, înțelepciune creatoare
Duhule, tăria poporului în vocația sa
Duhule, Care toate le îndrepți spre Dumnezeu.
Duhule, dulce entuziasm al Îngerilor.
Duhule, puternică mântuire a părinților
Duhule, minunată cinste a patriarhilor.
Duhule, slăvit sprijin al conducătorilor.
Duhule, pricepere și înțelepciune
Duhule, sfat și tărie a lui David
Duhule, tăria celor ce au trăit în Israel
Duhule, forță și putere a lui Iahve.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Îți mulțumim că Ne-ai trimis Sfântul Tău Duh!
Mă rog pentru tine și mă încredințez rugăciunilor tale.
Sora Monica Jaciuk, OSBM
